misiune
Vanner este un colectiv de creatori independenți de teatru din Irlanda și România. Pornit în Marea Britanie în 2014.
Indrazneti in deciziile pe care le luam si in riscurile pe care ni le asumam. Prin teatru ne redescoperim pe noi si lumea din jurul nostru. Prin intermediul teatrului, izolam povestea umana si o impingem in punctul cel mai crud si onest cu putinta. Raspundem in mod activ cerintelor publicului modern.
Vanner este interesata atat de producerea textelor dramatice noi, cat si operelor existente.
echipa creativa
-
Crissy O Donovan
Director Artistic
Crissy este o actrita irlandeza, nascuta in Dublin. Dupa ce a absolvit licenta la University of Wales, s-a mutat la New York unde a lucrat cu Anna Cianciulli, specializandu-se pe Tehnica Meisner. A urmat traininguri alaturi de International School of Corporeal Mime si este absolventa a The Oxford School of Drama. Crissy a lucrat ca actrita atat in UK, cat si in Irlanda, si Spania. A primit premiul pentru Cea Mai Buna Actrita la Unfringed Festival 2012, in Irlanda, pentru rolul din “A Different Animal”; ulterior, spectacolul a fost dus in turneu national. De la absolvire, a jucat in spectacolele “SPENT.” la Soho Theatre, Londra – regia Cordelia Monsey, “PEEP” la Arcola Theatre, Londra, “The Falling” regizat de Carol Morley pentru Camp Films si pentru BBC. Crissy lucreaza de asemenea ca trainer pentru echipa educational-creativa de la Park Theatre din Londra. Este unul din membrii fondatori ai Vanner si co-producator pentru aceasta companie.
-
Liviu Romanescu
Director Artistic
Liviu este un actor de origine romana, lider de workshopuri si traducator. Dupa ce a lucrat cu Neil LaBute la spectacolul De ce n-o facem in drum? la teatrul Act, din Bucuresti, s-a intors la Londra unde a interpretat rolul lui Oreste alaturi de Scaffold State, in cadrul Festivalului Vault 2015. A absolvit actoria la Universitatea Nationala de Arta Cinematografica si Film “I.L.Caragiale”, continuandu-si trainingul in Marea Britanie la The Oxford School of Drama. A interpretat rolurile: Marius in SPENT. (Soho Theatre, Londra), Oreste in Sanguine (Theatre Delicathesen/Vault Festival), Demetrius in Visul unei nopti de vara (Blenheim Palace), Eugene M. Jerome in Biloxi Blues (Teatrul National Bucuresti). In prezent repeta in Bucuresti la spectacolul Paganini, regizat de Mick Davis.
Alaturi de Crissy, este membru fondator si co-producator al companiei Vanner.
-
Andu Ruscan
Manager de proiect
Andu Ruscan este de formaţie specialist în comunicare, relaţii publice și management cultural, fiind absolventă a Facultăţii de Comunicare și Relaţii Publice şi a studiilor masterale din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative și a Facultății de Teatrologie din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București.
Activitățile desfăşurate se înscriu în variate domenii (management cultural, comunicare/marketing cultural, electoral şi comercial, rebranding) opţiunea finală fiind studiile teatrale (management cultural, istoria, teoria și estetica teatrului, critică teatrală şi jurnalism cultural).
În perioada 2012-2013 a publicat articole şi interviuri în revista săptămânală de teatru Yorick.
Alături de colegi de la alte secţii din cadrul U.N.A.T.C., a organizat în anul 2012 un atelier de teatru radiofonic. Principalele responsabilităţi: dramatizarea textelor, alegerea distribuţiilor şi înregistrarea pieselor de teatru.
A fost implicată ca voluntar în proiecte precum Festivalul Naţional de Teatru – Ediţia 2012, Festivalul Viaţa frumoasă – Ediţia 2012, Gala Absolvenţilor U.N.A.T.C. – Ediţia 2013, studii de licenţă şi master, Festivalul Naţional de Teatru – Ediţia 2013, Festivalul Naţional de Teatru – Ediţia 2014 și a organizat evenimentul Uşi deschise U.N.A.T.C. – Ediţia 2013, Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova 2014. De asemenea, a făcut parte din echipa redacțională a ziarului Festivalului Internațional de Teatru FestIN pe Bulevard – Ediția 2013, sub coordonarea jurnalistului Maria Sârbu.
Din noiembrie 2014 este colaborator în cadrul Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, instituție subordonată Ministerului Culturii. A făcut parte din echipa de organizare a Conferinței Naționale a Managerilor Culturali – Ediția I și Ediția a II a, a evenimentului de lansare a Barometrului de Consum Cultural 2014, cea mai importantă radografiere a sectorului cultural din România și a ONG cultural 1.0 – Platforma de dialog interinstituțional. În prezent lucrează în cadrul Departamentului de Formare profesională și este coordonator al următoarelor cursuri/ateliere: Managementul instituțiilor publice de cultură, Light design și comunicare creativă, Programe de finanțare în cultură, Programe educative în instituțiile culturale (copii de 2-6 ani, copii din clase primare, adolescenți și adulți).
În aprilie 2015, Andu începe colaborarea cu Vanner Collective, fiind manager de proiect al Ashes Afar la Edinburgh Fringe Festival 2015, primul proiect al companiei, realizat în colaborare cu Asociația T.E.T.Alexandria.
-
Bobi Pricop
Artist Colaborator
Bobi Pricop a debutat în 2011 cu spectacolul Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, la Teatrul ACT din București, apoi a montat Humpty Dumpty de Eric Bogosian la Teatrul Clasic din Arad. A regizat Amalia respire profondément de Alina Nelega la Theatre Les Déchargeurs în Paris, Contra Progresului de Esteve Soler la Teatrul Bulandra din Bucureşti şi Contra Iubirii de Esteve Soler la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. La Teatrul Naţional din Craiova a montat Profu’de Religie de Michaela Michailov, spectacol câştigător al Premiului Publicului (locul II) la Bienala de Dramaturgie de la Wiesbaden 2014. În 2014 Bobi a fost asistent de regie pentru Robert Wilson la spectacolul Rinocerii de Eugen Ionescu la Teatrul Naţional din Craiova. În 2015 a regizat Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas de Dennis Kelly la Teatrul “Regina Maria” din Oradea. Spectacolele sale au fost selectate în diverse festivaluri din Romania, Moldova, Franța, Polonia, Macedonia, Finlanda, Germania sau Italia. Bobi a primit premii pentru regie la Festivalul de Teatru Independent Undercloud 2012 și la Festivalul de Teatru Scurt din Oradea în 2012 și 2014. Spectacolul Amalia respire profondément regizat de Bobi Pricop a participat la Festivalul de Teatru de la Avignon în 2014, în cadrul secțiunii OFF.
-
Andreea Bortun
Artist Colaborator
Andreea Borţun este o scenaristă și regizoare de origine română, absolventă a UNATC, Bucuresti secția CAV si a BARD College, Berlin. Andreea a scris peste 15 scenarii de scurt- metraj, a lucrat în calitate de script consultant la un proiect de lung-metraj ce urmează să aibă premiera in cinematografe în 2015, a scris recenzii de film pentru reviste ca FilmMenu și The Institute si este alumna a numeroase programe internaţionale de formare în domeniul scenaristicii. Din 2006 este co-președintele celui mai important festival de Teatru Tânăr din România-Ideo Ideis, festival sustinut de actorii Marcel Iureș si Jeremy Irons. Scurt-metrajul său de debut, Love Locker, a primit premiul televiziunii franceze France 3, in noiembrie 2014. În toamna anului trecut a debutat ca dramaturg în spectacolul De ce n-o facem în drum?, regizat de Neil LaBute la Teatrul Act, București. Andreea a fost admisă la masterul de Creative Writing din cadrul The New School, New York pentru toamna lui 2015.
echipa extinsa
Duncan Molloy – co-producător
Anca Purdel – fundraiser
Silvana Frinculescu – graphic design
Cristian Tabacitu – website developer
Adi Bulboaca – vizual